Apollo 11 (2019)

Filmul reprezintă o privire asupra misiunii Apollo 11 de aterizare pe lună condusă de comandantul Neil Armstrong și de către piloții Buzz Aldrin și Michale Collins. Misiunea NASA efectuată în anul 1969, în urma căreia doi bărbați au reușit să înfigă steagul Statelor Unite ale Americii în solul lunar a fost documentată în întregime. Regizorul Todd Douglas Miller a reușit să transforme acest eveniment istoric deosebit de familiar în ceva transcendent, în ceva absolut minunat.
R - 04 June, 2019
destul de interesant, pt amatorii de tehnica.
numai ca in sala de comanda imagnile sint aproape HD
iar pe Luna se pare ca au filmat cu aparatul lui Daguerre din 1800 toamna
some buddy - 28 December, 2019
Bineînțeles băi fraiere că nu s-au putut lua pe Luna camere din cele folosite în centrul de comandă și control, din două motive fundamentale, gabarit (volum și greutate) și tehnologie de captare.
In primul rând, din cauza costurilor ridicate de lansare și transport per kilogram util, a existat o preocupare permanentă de a miniaturiza și ușura aparatura încărcată la bord, iar în al doilea rând, pentru realizarea filmului s-au folosit metraje de arhivă trase pe film de mare rezoluție, pe când mini-camera luată pe Luna a fost una digitală, cu transmisie în timp real, un adevărat pionierat pentru o tehnologie care va lua amploare cam cu 10 ani mai târziu (la vremea respectivă, prototipul camerei digitale de luat vederi, era hardughia ce se folosea prin studiourile de televiziune, nu existau “smartphones”, nici “dash cams” si nici cravate cu cameră video, ca să filmeze în Full HD si 4K!). Dacă iei în considerare și distanța de la Lună la Pământ, totul devine logic (cu condiția să ai creier și ceva educație rămasă de prin școli).
Mai puneți mâna și mai citiți, măcar cronici și comentarii specializate, dacă nu altceva!
ion - 02 June, 2019
Iar au ajuns astia pe Luna Park ? Basme americane…
Nicu - 01 June, 2019
DA NIMIC INTERESANT ACEASI POVESTE