Clarice (2021)

Clarice este un spinoff al faimosului film Tăcerea Mieilor, câştigător de 5 premii Oscar. Agentul special Clarice Starling a fost nevoită să treacă prin mai multe şedinţe de terapie ca urmare a ororilor pe care le-a îndurat din partea faimosului criminal în serie, Buffalo Bill. Ea participă la şedinţe mai mult forţată, refuzând să se considere una dintre victimele criminalului. Asocierea cu canibalul Dr. Hannibal Lecter, care a ajutat-o să-l găsească pe Bill înainte de-a o folosi ca să evadeze din închisoare, i-a pătat reputaţia foarte tare în cadrul FBI-ului şi faţă de restul colegilor. La un an după evenimentele traumatizante, Clarice se întoarce pe teren în cadrul unei echipe speciale dedicată găsirii şi capturării criminalilor în serie, violatorilor şi altor răufăcători periculoşi, deşi ea are anumite rezerve în a face parte din această echipă. Mai ales că liderul echipei, Paul Krendler, nu este deloc prietenos cu ea.

  • Nota:
    VN:RO [1.9.22_1171]
    10.0
    Background