Elser (2015)

Doar 13 minute i-au lipsit tâmplarului Georg Elser pentru a schimba cursul istoriei umanității. Pe 9 noiembrie 1939 acesta a plasat o bombă în spatele pupitrului lui Adolf Hitler în timpul unui discurs dintr-o berărie din München. Dar Führerul a părăsit clădirea mai repede decât trebuia și a supraviețuit incidentului care ar fi pus capăt, probabil, celui de-al Doilea Război Mondial. Oliver Hirschbiegel (care a mai recreat și ultimele zile ale dictatorului nazist în Der Untergang) aduce la lumină fundalul acestui act de eroism, ajungând până la locurile copilăriei lui Georg, în Alpii din Suabia. Filmul reconstruiește contextul social și politic de dinainte de 1933, pe când mentalitatea național-socialistă prindea rădăcini și în comunitatea natală a lui Elser, otrăvind mințile locuitorilor. Un element central al poveștii este și relația dintre Elser și Arthur Nebe, inspector-șef al Biroului Principal de Securitate al Reichului German, care a fost însărcinat de Gestapo să demaște suspecții din spatele complotului. Aminitirea marii sale iubiri, Elsa, căreia nu îi divulgase planurile sale, îl va ajuta pe Georg Elser să găsească puterea de a-și păstra curajul, moralitatea și demnitatea chiar și în fața morții.

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
9.0

Background
Info
Distribuție
Actori: Christian Friedel, Katharina Schüttler, Burghart Klaußner
Regizor: Oliver Hirschbiegel

Background
Comments 2
Acordă o notă: