OtherLife (2017)

Imaginaţi-vă cum ar fi ca în loc de medicamente, să luăm un soft biologic sub forma unei picături, soft ce ar consta dintr-un cod capabil să regenereze sinapsele defecte din creier. Boli precum Alzheimer sau demenţa, ar rămâne o amintire. Aceasta a fost ideea dr Rem Amari, la care a lucrat trei ani, pentru a obţine un soft biologic în stare să-l readucă în familie pe fratele ei aflat în moarte cerebrală. Acest soft poartă numele de OtherLife, şi Ren împreună cu colegii ei lucrează non stop pentru lansarea produsului. Dar partenerul lui Ren, Sam, ajutat de autorităţi, are alte priorităţi în care poate folosi noul produs, şi anume folosirea sa ca o soluţie destul de radicală la suprapopularea din închisori. Ideea este de a crea celule virtuale în care infractorii să-şi ispăşească condamnările pe termen lung, în doar câteva minute de timp real. Când Ren se opune, în urma unei farse se trezeşte blocată într-o celulă de închisoare din mintea sa, fiind practic un cobai pentru cercetările lui Sam. Va reuşi oare Rem să scape şi să recapete controlul asupra OtherLife, înainte ca şi alţii să aibă soarta ei, sau toată munca ei se va risipi în zadar?

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
6.5

Background
Info
Distribuție
Actori: Jessica De Gouw, Shalom Brune-Franklin, Thomas Cocquerel
Regizor: Ben C. Lucas

Background
Comments 16
Acordă o notă: