Sophie and the Rising Sun (2016)

Salt Creek este un orăşel din Carolina de Sud, prins în anii de început ai celui de-al doilea război mondial. Aici apare într-o zi din toamnă anului 1941, Grover Ohta, un tânăr american de origine japoneză, într-o stare jalnică, aproape de inconştienţă. Tânărul ajunge fără voia lui aici, după ce s-a dus la New York să cumpere nişte meri, loc unde a fost prădat de toţi banii şi a fost bătut crunt, însă habar nu are cum a ajuns în autobuzul ce l-a adus la Salt Creek. Aici este îngrijit de Anne, una din femeile de bază ale localităţii şi care datorită calificării sale ca asistentă medicală în timpul marelui război, reuşeşte să-l pună în scurt timp pe picioare pe Grover. În schimbul îngrijirii, acesta o ajută la îngrijirea grădinii sale de flori, şi aici o cunoaşte pe Sophie, cu care începe o frumoasă poveste de dragoste.. Acesta-i momentul când japonezii atacă Pearl Harbor şi târăşte Statele Unite în cel de-al doilea război mondial, iar viaţa pentru Grover avea să se schimbe. Datorită urii faţă de japonezi, acesta e bătut, înjunghiat, şi nevoit să se ascundă, aşteptând momentul potrivit să poată pleca departe de cei care îi doresc moartea, dar piedicile sunt multe în calea sa.

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
8.4

Background
Info
Distribuție
  • Genul: Dramă
  • Titlu Original: Sophie and the Rising Sun
Actori: Julianne Nicholson, Takashi Yamaguchi, Margo Martindale
Regizor: Maggie Greenwald

Background
Comments 13
Acordă o notă: