The Big Short (2015)
Patru aşa-zişi intruşi în lumea finanţelor de la cel mai înalt nivel reuşesc să intuiască ceea ce băncile principale, mass-media şi guvernul refuză să accepte că s-ar putea întâmpla: colapsul pieţei imobiliare de la mijlocul anilor 2,000, care va genera în mod implicit prăbuşirea economiei la nivel mondial. Şi pentru că nimeni nu vrea să îi ia în serios sau să le acorde atenţia cuvenită unei asemenea perspective, cei patru se hotărăsc să se răzbune pe marile bănci pentru lipsa lor de viziune şi lăcomie. Astfel, cu ajutorul investiţiilor extrem de îndrăzneţe, pătrund în catacombele sistemului bancar modern unde trebuie să fie extrem de curajoşi şi abili, dar mai ales să se îndoiască de orice şi de oricine.