The Crown (2016)

La numai 25 de ani, Regina Elisabeta a II-a se confruntă cu perspectiva intimidantă de a conduce cea mai mare monarhie din lume, trebuind ca în acelaşi timp să îşi consolideze relaţia cu legendarul prim ministru sir Winston Churchill. Deşi mult prea tânără şi lipsită de experienţă, proaspăta regină trebuie să preia un imperiu aflat deja în declin, în care politica se află într-un haos total, însă spre uimirea tuturor, urcarea sa pe tron va însemna ivirea zorilor unei noi ere. Într-o lume a puterii şi privilegiilor, în spatele uşilor închise de la Westminister şi Palatul Buckingham, tânăra Elisabeta va da dovadă de o tărie de caracter, o îndrăzneală şi o francheţe ieşite din comun, demne de o adevărată regină.
Simi - 24 October, 2018
Așteptam si sezonul 2 și 3 cât mai curând
Cornelia - 16 August, 2017
si, sezonul 2??? cand?
Stelatimis - 16 November, 2016
Super sunt cele 3 episoade date pana acum. Merita vazut serialul, pentru ca arata viata familiei regale din Regatul Unit al Mari Britaniei si Irlandei de Nord. Lasind la o parte fictiunea oricarui film, avem poate o reprezentare de circa 80% a adevarului. Bravo Admin pentru acest Serial. Asteptam la anul sezonul doi din Victoria.