The Swap (2016)

Tânărul hocheist de perspectivă, Jacob Bertrans şi campioana la gimnastică ritmică, Paytin List, sunt doi elevi obişnuiţi ai unui liceu american, care n-au nimic în comun, şi ocupă locuri diferite în ierarhia socială a liceului. Jacob trăieşte în umbra fraţilor săi, care sunt hocheişti consacraţi, şi a tatălui său, care este un cunoscut antrenor, şi după a cărui apreciere tânjeşte. Payton în schimb, se pregăteşte pentru campionatul de gimnastică ritmică, dar are probleme cu prietenul ei. Când un schimb de mesaje despre a cui viaţă e mai bună scapa din mână, între Payton şi Jacob are loc un transfer în viaţa reală, a unuia în locul celuilalt. Astfel, pe măsură ce fiecare încearcă să intre cât mai bine în rolul celuilalt în viaţa reală, Payton trebuie să facă faţă experienţei unei fraţii şi discuţiilor complet fără sens pentru ea, despre hochei, iar Jacob ajunge să descifreze codul fetelor şi trăieşte experienţa unei zile la spa împreună cu fetele. În încercarea de a afla cum pot reveni la situţia iniţială, fiecare în corpul său, cei doi ajung să câştige empatie unul faţă de celălalt şi reuşesc să înveţe lecţii valoroase despre propriile vieţi.

Nota:
VN:RO [1.9.22_1171]
6.5

Background
Info
Distribuție
Actori: Peyton List, Jacob Bertrand, Claire Rankin
Regizor: Jay Karas

Background
Comments 2
Acordă o notă: